Toamna păpușilor

Bruma se-așterne pe-ncheieturi mecanizate
Și mierea îmbâcsește aerul amar,
Păpușile rămân îmbrățișate,
Și toamna cantă acorduri moi,
De marș funerar.

Vântul lovește trupuri sângerand de fericire,
Și-un ticăit slab se-aude
Din piepturi mult prea reci pentru a iubi
Un gând, un om, o șoaptă,
Un zâmbet sau o toamnă...

Gurile prost desenate se-mpreunează,
Dup-o frunză,
Și totu-n lume e pictat cu sânge,
Și părul blond, de plastic, încâlcit,
De sânge e murdar...