Dualism

Azi ne rupem în bucăți,
Și ne-mpărțim tot ce avem,
Simțim sau suntem.
Materie și spirit.

Eurile noastre se metamorfozează,
În apă și în soare. Sunt androgine.
Se-ascund în carnea-mi ce e scut,
De-al albastrul tău
Ce nu mai are soare.

Imateriale trupuri se împletesc
Și gânduri se sărută,
Și clipele cu limba le îndoaie,
Le răsucesc și le transformă-n trepte,
Spre un divin ce-i doar al lor, al eurilor.

Toamna păpușilor

Bruma se-așterne pe-ncheieturi mecanizate
Și mierea îmbâcsește aerul amar,
Păpușile rămân îmbrățișate,
Și toamna cantă acorduri moi,
De marș funerar.

Vântul lovește trupuri sângerand de fericire,
Și-un ticăit slab se-aude
Din piepturi mult prea reci pentru a iubi
Un gând, un om, o șoaptă,
Un zâmbet sau o toamnă...

Gurile prost desenate se-mpreunează,
Dup-o frunză,
Și totu-n lume e pictat cu sânge,
Și părul blond, de plastic, încâlcit,
De sânge e murdar...